Meniu Pagini
TwitterRssFacebook
Meniu Categorii

Publicat de pe apr. 30, 2008 in Bucuresti, Organizaţii judeţene | 1 comentariu

Polul Social – solutie sau simptom?

Daca este sa acceptam definitia pe care Rorty o da Stangii trebuie sa acceptam totodata o atitudine politica a stangii in acei termeni ai unei “societati fara clase” in care poate aparea o mare varietate de indivizi si de comportamente politice, si astfel, o mare speranta a sfarsitului organismului politic traditional, sfarsit care indeplineste obiectivul fericirii tuturor indivizilor. Problema ramane totusi in continuare cea a intelegerii posibilitatii sau imposibilitatii compatibilizarii teoriei si practicii in ceea ce priveste reforma domeniului institutional. Dar intre noul institutionalism si dependenta de cale, stanga romaneasca nu se poate debarasa de cea din urma. Aceasta presupune imposibilitatea unei reforme reale sau a unei constructii neviciate de sechele mai vechilor rute. Dificultatea transpunerii teoriei in practica consta la acest nivel in faptul ca insusi sistemul institutional inmormanteaza in el o rigiditate formala foarte greu de depasit.

Si pana la uma ce ni se propune prin ideea unui pol social? O chemare la “centru” (recentralizare) a tuturor intereselor (politice, sociale, civice, economice etc.) de stinga. El poate fi o solutie numai daca este privit dinspre necesitatea pe care o reclama in a se constitui ca un nucleu al viitoarei stangi, pana atunci ramanand doar un simptom.

Ceea ce propune varianta Geoana nu poate sfarsi decat in absortia partidelor mai mici – carora explicit se si adreseaza (i.e. Forta Democrata si partidul Initiativei Nationale) – in mai marele PSD, transformand astfel incipienta idee a Polului Social in proiectul unui nou partid unitar asa cum PSD deja este. Departe de a sfarsi in modelul federatiei italiene, Polul Social anunta in aceasta varianta nici mai mult nici mai putin decat intentia reorganizarii imaginii electorale a unicului partid de stanga cu sanse la guvernare. Mult mai provocatoare pare sa fie insa varianta Iliescu-Roman, care subintinde un slab apel la solidaritate pentru o conceptie. Ea este totodata si cea mai putin credibila.

Revenind la ideea Polului Social, ea poate fi vazuta acum astfel: in latura sa revolutionara (varianta Iliescu-Roman), ea scoate la iveala o stanga descurajata, melancolica, ramasa captiva in imaginea unui organism politic cu puteri depline (imaginea partidului unic); in latura sa revizionista (reformatoare – varianta Geoana), ea pune in evidenta o stanga dispusa sa recunoasca si sa depaseasca spectrele trecutului. Astfel, depasind ideea copiei si modelului, caci am vazut din cele expuse mai sus cat de nepotrivita este orice comparatie a Polului Social cu modelul federativ de stanga italian, ideea propusa la sfarsitul august si inceputul lunii septembrie cuprinde doua aspecte diferite: cel al promisiunii unei viitoare stangi si cel al inradacinarii acestei stangi, unde varianta Iliescu-Roman se consuma in propria promisiune, in timp ce varianta Geoana impietreste in marea “coagulare a fortelor”. Iata asadar o stanga romanesca melancolica (purtand nostalgia si atasamentul fata de vechea paradigma) si indoliata (inmormantata pentru a doua oara in vidul ei de sens). Modelul nu ar putea fi cel al federatiei (al punerii laolalta a unor structuri autonome, angajate), ci mai curand cel al partidului unitar (o structura care sa le asimileze pe toate celelate); iar pentru orice astfel de initiativa asteptarile noastre ar fi mai usor implinite daca ele s-ar centra pe imaginea inregimentarii si mai putin pe cea a cooperarii.

Noi suntem in pozitia pe care Bobbio a descris-o, a metaforei sartriene a celor doua cutii goale. Aici, in campul politic romanesc, unde necesitatea recunoasterii si integrarii internationale care se manifesta obsesiv de la NATO, UE, ONU, internationale etc., este mult mai importanta decat afirmarea, cautarea, exprimarea unei identitati politice interne. Astfel, discursul politic – de dreapta sau de stanga – nu are loc decat in preajma unor figuri sau situatii care concentraza pur si simplu intregul discurs (ele insele, ca figuri sau situatii emblematice, sunt intregul discurs). Pana si inflatia de partide politice fara identitate ne plaseaza in acelasi caz descris de Bobbio. Astfel, aici, idealul soldaritatii, consensului sau cooperarii (ca unul politic sau social) ramane in sfera abstractului.

by Adi Ilie

1 comentariu

  1. Mi-a placut referirea la un sistem institutionalizat care impiedica exprimarea unei stangi reale.
    Eu as detalia prin a zice existenta unui set de reguli si norme care impiedica instinctual stanga sa se exprime.
    Spre exemplu: frica stangii romanesti de a apara drepturile salariatilor sau a cere drepturi civile mai multe sau promovarea secularizarii – toate astea de frica unor norme politice care ar genera deficit electoral.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *