Publicat de Adrian Avarvarei in @round Romania, Cluj | 0 Comentarii
“The Young European Dream” – Bruxelles 18/19 Martie 2009
“Pacea în lume” – Conferinţa de la Bruxelles
Cum a fost? Aceasta este prima întrebare de pe buzele tuturor când te întorci de undeva. Răspunsul de cele mai multe ori este: excelent, fain, bine, naşpa… Dar pe bune, cum a fost???
De data asta nu a fost nici excelent, nici fain, nici bine, nici naşpa. A fost un drum lung cu microbuzul până în Budapesta, ne-am certat pentru locuri, nu am dormit deloc din cauza scaunelor strâmte şi incomode, iar şoferul se credea pe circuitul de Formula 1. A urmat un zbor energizant cu avionul. Majoritatea nu mai zburasem, aşa că nu am putut sta o clipă locului şi vroiam lângă geam. Avoinul aterizează, căutam ieşirea din aeroport si ajungem la hotel, ne cazăm, mancăm, ieşim la o plimbare. Prima seară e una liniştită, mai povestim între noi şi dormim de parcă am fost la cosit o zi întreagă.
Dimineaţa, după micul dejun, incepe aventura Parlamentului European. Nu e greu de găsit, că doar e unul singur în toată Europa. Acolo, tineri politicieni de pe tot continentul încearcă să socializeze, că doar suntem socialişti. După o perioadă de aşteptare în faţa sălii de şedinţe ni se permite accesul şi activităţile incep.
După o scurtă prezenare a gazdei, încep alegerile. Nu cele pentru Parlamentul European, ci cele pentru desemnarea unei pesoane care să tragă concluziile şedinţelor. Să fiu sincer, cred că asta era de datoria fiecăruia, nu doar a unuia. Nici nu se rezolvă bine probleme organizatorice, că se serveşte masa. Se mănâncă in picioare, se discută, se termină. Începe a doua etapă a zilei, dezbaterea problemei Kosovo.
Se încearcă o prezentare cât mai obiectivă a situaţiei, dar parcă subtil, sau mai pe faţă, se părtinesc albanezii. Audienţa ridică probleme de tot felul, de ce s-au pus presiuni pe Uniunea Europeană pentru a recunoaşte independenţa, cât e de legitimă misiunea UE în zonă şi păna la rmă cât sunt de fericiţi oamenii din regiune. Răspunsurile au fost destul de vagi, subiectele spinoase evitate, iar discuţia a fost întreruptă de premierul bulgar, Sergey Stanishev, venit la lansarea cărţii sale. O noua rundă de discţii, preaslăvirea Bulgariei şi apoi concluziile zilei.
Seara e una deosebită, suntem duşi la un restaurant teatru, mâncăm, bem, socializăm. Se pare că Romania nu e vazută cu ochi foarte răi de cei prezenţi, ce vreme ce mulţi au vizitat spaţiul carpato-danubiano-pontic-aviar(porcin). După un scurt moment artistic suntem duşi spre hotel, dar nu înainte de o escală intr-un bar, pentru a putea dormi mai bine.
Următoarea zi e una mai scurtă, trebuie să prindem avionul, aşa că nu putem sta prea mult la Parlament. Tema zilei: Fâşia Gaza. Invitaţii, unul şi unul, repezentanţi ai Parlamentului European şi ai societăţii civile din zona de conflict încearcă să răspundă numeroaselor întrebări venite de la audienţă. Sala înmarmureşte când o colegă din Spania demontează practic politicile Uniunii Europene pentru zona respectivă. Urmează un moment de aplauze…Reprezentanţii găsesc cu greu răspunsuri pentru lipsa de transparenţă a acţiunilor şi incapacitatea de a soluţiona conflictul. Ne-ar fi plăcut să mai stăm, dar o colegă de la Parlament s-a oferit să ne facă un tur de prezentare înainte de plecare. E ocazia noastră de a vedea birourile, sălile de plen şi cafenelele de la locul ei de muncă. Aventura la Parlamentul European se termină în graba de prinde avionul.
Ruta de întoarcere e aceeaşi ca şi la dus, aşa că nu mai avem ce vedea. Oricum, suntem obosiţi şi dormim aproape tot drumul.
Concluziile în urma acestei experienţe ar fi următoarele: politica şi oamenii sunt la fel peste tot, chiar şi la cel mai înalt nivel. Conflictele şi vieţile oamenilor sunt privite ca şi cum ar fi un joc pe calculator, în care poţi da înapoi oricând, fără consecinţe. Realităţile de pe câmpurile de luptă Kosovo şi Fâşia Gaza sunt cu totul altele când sunt relatate de cei care au avut de suferit. Oamenii de la cârma Uniunii Europene par a fi mai interesaţi de aparenţe, dar nici asta nu prea le iese, din cauza lipsei de comunicare dintre cetăţeni şi oficiali. Mai mult de atât, nici organizarea nu e excelentă, deoarece cheltuielile de deplasare a tinerilor invitaţi din Europa nu au fost nici până acuma decontate.
Aşa a fost…
Oliver KOVÀCS
vicepreşedinte PES CLUJ










