Meniu Pagini
TwitterRssFacebook
Meniu Categorii

Publicat de pe apr. 23, 2010 in Naționale, Vaslui | 2 comentarii

Lansare PES Activists la Vaslui

EGALITATEA – un concept în spatele căruia stă o realitate. În realitate, discuţia teoretică se „dizolvă”, inevitabil, într-un discurs despre mai multe tipuri de egalităţi. Conceptul însuşi de egalitate, cu multiplele lui instanţieri nu ar exista, iar o discuţie despre acesta ar fi imposibilă, în absenţa a ceva ce există dincolo de el; dincolo de egalitate, în realitate, există inegalităţile, în diversele lor forme. Ele au dat naştere idealului de egalitate şi lupta împotriva lor constituie, în ultimă instanţă, fundamentul şi raţiunea de a exista a Stângii din toate timpurile şi de pretutindeni.

Despre inegalităţile care ne dor, pe fiecare dintre noi, am discutat cu ocazia lansării PES Activists România la Vaslui. Dezbaterea cu tema „Egalitatea – valoare fundamentală a Stângii româneşti şi europene” a reunit, în data de 28 martie, în Sala de conferinţe a Muzeului Judeţean Vaslui, peste 45 de membri şi simpatizanţi ai Partidului Social Democrat. Am avut drept invitaţi, alături de factori de decizie din structurile administrative cu influenţă directă asupra mediului social, lideri de sindicat, reprezentanţi ai micilor întreprinzători, ai mediului cultural vasluian dar şi factori de decizie din mediul politic şi administrativ, dintre care numim doar pe Dumitru Buzatu – Preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Vaslui, Vasile Mihalachi – Preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Gabriela Creţu – Reprezentant Permanent al Senatului României pe lângă Uniunea Europeană, Victor Cristea şi Adrian Solomon – Deputaţi în Parlamentul României.

În timpul celor trei ore de dezbatere nu am avut nici pretenţia şi nici intenţia de a epuiza tema propusă. Am marcat însă deschiderea unui şir de activităţi pe care, împreună cu cei ce au fost prezenţi, cu şi pentru membrii şi simpatizanţii Stângii româneşti, PES Activists România să le desfăşoare în judeţul Vaslui, în speranţa că vom putea atenua inegalităţile care ne afectează tuturor viaţa.

Începutul a fost unul cu adevărat promiţător. Mulţumim din suflet celor ce au făcut posibilă în judeţul Vaslui lansarea PES Activists, prin participarea lor, dar şi prin suportul material, afectiv şi ideatic, şi mai ales prin încrederea pe care ne-au acordat-o şi care ne obligă pentru viitor!

by Cătălina Răducu, PES activists Vaslui

2 Comentarii

  1. La multi ani, de 1 Mai!

    Felicitari, Catalina, felicitari, Victor!

    Cu daruire,
    Sediul municipal PES Activists Vaslui

  2. Unde putea sa fie reinstaurat comunismul decat in trista Moldova. De ce nu va potoliti cu porcariile astea. Locul PES-ului e la tomberon.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *