Meniu Pagini
TwitterRssFacebook
Meniu Categorii

Publicat de pe oct. 1, 2010 in Activism, Campanii, Naționale | 3 comentarii

Europa un nou nivel al Democraţiei

PES activists a apărut la nivel european în urmă cu 4 ani din dorinţa partidelor de stânga europene de a aduce Europa mai aproape de cetăţeni.

Tratatul de la Lisabona marchează construcţia unei noi democraţii europene care se bazează pe partide europene solide şi democratice. Militanţii Partidului Socialiştilor Europeni au devenit astfel primul mijloc prin care PES a ajuns la baza stângii europene, promovând proiectele sale politice şi ale Grupului PES din Parlamentul European.

În prezent zeci de mii de membri din toate ţările europene formează o structură europeană a PES activists capabilă să aducă progres, să amelioreze relaţia Europei cu cetăţeanul şi să arate soluţiile pe care stânga le are pentru Europa.

PES activists România s-a structurat în urmă cu 3 ani, şi a promovat sistematic acest mesaj european al PES şi al activiştilor PES. Compus în România din membri şi simpatizanţi ai PSD de toate vârstele, sex sau origine socială, PES activists România numără în prezent peste 1300 de membri în peste 30 de structuri judeţene. PES activists este suma acestor individualităţi şi al efortului depus de preşedinţii-coordonatori locali ai PES activists care au făcut o muncă fantastică în ultimii trei ani.

Dar lupta pentru un nou nivel al Democraţiei doar a început! Împreuna putem aduce Europa mai aproape de cetăţeni şi să arătăm cum Europa ne poate schimba viaţa în bine şi cum noi stânga acţionăm la acest nivel!

PES activists a lansat recent o campanie pentru alegerea candidatului PES şi al stângii europene pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene prin alegeri interne la nivel european care vor democratiza partidul şi viaţa politică europeană şi pot aduce stânga la victorie în toată Europa! Susţineţi campania noastră şi haideţi să construim o Europă în care vocea oamenilor (şi de ce nu a românilor, pentru că acel candidat la propunerea PES activists România poate fi o personalitate a stângii româneşti) să se audă cu adevărat!

În acest sens PES activists România lansează o campanie de promovare de proporţii la nivel naţional pentru a creşte notorietatea proiectelor noastre şi a permite militanţilor de stânga din România să conştientizeze importanţa efortului nostru la nivel european!

Veniţi alături de proiectul democraţiei europene, veniţi alături de PES activists!

Cu prietenie,
Victor NEGRESCU
Preşedinte-coordonator naţional
PES activists România

3 Comentarii

  1. felicitari lui Victor pentru initiativa si continua tot asa – noi te sustinem

  2. Sunt in PES activists inca de la inceput si cred ca organizatia s-a dezvoltat foarte mult si ma bucur sa vad stanga europeana in Romania

  3. I was basically cruuois about if you ever considered modifying the layout of your site? It is very well written; I really like what you have got to state. But maybe you could create a little more in the way of written content so people might connect to it better. You have got a great deal of wording for only having one or two photographs. Maybe you can space it out better?

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *