Meniu Pagini
TwitterRssFacebook
Meniu Categorii

Publicat de pe mart. 29, 2015 in Activism, Dâmbovița, Naționale, Șansa la Cultură, Slider | 0 comentarii

„Șansa la cultură”- PES Activists Dâmbovița

„Șansa la cultură”- PES Activists Dâmbovița

Sâmbătă, 28 martie, organizația PES activists Dâmbovița a desfășurat acțiunea ȘANSA LA CULTURĂ, menită să încurajeze activitățile culturale în rândul tinerilor. În cadrul acțiunii, un grup de copii din comuna Moroieni, membri ai unui cerc de pictură pe sticlă, au vizitat Complexul Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște. Ca parte a acestei acțiuni, tinerii artiști plastici au participat la ateliere de pictură și sculptură organizate în cadrul Complexului. Activitățile au continuat cu o ședință de prezentare a biroului organizației județene PES activists Dâmbovița și dezbaterea celor mai importante aspecte cu privire la implicarea în politică, responsabilitățile asumării unei cariere politice pentru tineri, tematici la zi cu privire la problemele din administrația locală.

„Am pornit această acțiune de la un barometru cultural: 80% dintre români nu au mers la Filarmonică niciodată, 63% nu au mers la teatru în ultimii ani și 79% nu au intrat într-o bibliotecă. Acțiunea a constat în a dărui cărți, bilete la muzee teatre, filarmonici copiiilor care n-au făcut acest lucru niciodată, persoanelor defavorizate care nu au această posibilitate și persoanelor de vârsta a treia care nu-și mai permit să meargă la activități culturale. Este un semnal, un început pe care dorim să-l continuăm și în viitor”, precizează secretarul general PES Activists România, Janina Sitaru.

Acțiunea s-a încheiat seara, cu participarea unui număr de 100 de persoane la spectacolul de teatru „Sosesc Deseară”, pus în scenă de artiștii Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște. Persoanele interesate au avut la dispoziție o săptămână pentru a se înscrie la evenimentul special creat pe facebook, aceștia primind biletele pentru teatru cadou din partea PES activists Dâmbovița.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *