PES Activists România a lansat platforma de consultări online privind politicile publice locale.

Platforma națională România2020.ro, are ca menire coagularea energiile pozitive din societate pentru a promova proiecte de dezvoltare pentru comunitățile din care fac parte. Compusă din secțiuni dedicate fiecărui județ, platforma își propune să identifice persoanele cu inițiativă și potențial din fiecare județ, dornice să se implice în transformarea ideilor pozitive pentru comunitate în realitate.

Concret, este vorba despre punerea în valoare a unei elite din fiecare județ și coagularea unei rețele de oameni preocupați de viitorul județului lor, al localității din care provin și de cum trebuie să arate România în anul 2020. Acești oameni de valoare merită să fie sprijiniți pentru a ajunge factori decidenți în comunitățile din care fac parte.

România2020.ro este o platformă dedicată tuturor celor care vor să contribuie la viziunea de dezvoltare a județului lor, precum și la schimbarea în bine a României, propunând inițiative, venind cu idei și intrând în dezbatere cu ceilalți utilizatori.

România2020.ro vizează perioada 2016-2020 și are ca scop coagularea unei comunități solide și dinamice, care să adune idei și să genereze acțiuni și politici publice cât mai apropiate de cetățeni. România2020.ro își propune crearea unor rețele locale de oameni cu potential. De asemenea, este un spațiu deschis de dialog, pe diferite teme de interes major pentru fiecare județ, unde ideile pot prinde contur și în cadrul căruia orice întrebări despre actualitatea socio-economică și politică își pot găsi răspunsuri de la ceilalți membri, precum și de la reprezentanții din Consiliilor Județene și Consiliilor locale.

HAIDEȚI SĂ LUCRĂM ÎMPREUNĂ!activists@pes.ro

www.pes.ro, 2019 © All Rights Reserved PES activists România